Agenda 2011, coperte de piele (2)

Promiteam cam acum o săptămână, în prima parte a poveştii agendei pe 2011, că voi continua şi că vă voi arăta şi restul procesului.

Fascicolele
După ce am obţinut fascicolele, le-am îndoit (filă cu filă, căci la grămadă nu le plăcea) şi am prins câte 8 foi în fiecare fascicol. Metoda nu este chiar cea profesionistă, cu aţa cerată şi ac, dar este eficientă.
 

Se iau: o gumă (mai mare), un capsator şi capsele aferente.Photobucket
Se depărtează complet cele două braţe ale capsatorului până la 180 de grade (orice capsator poate face asta, vă asigur!). Se desface teancul care urmează a fi capsat şi se pune sub foi guma, iar capsarea se face (după o temeinică şi repetată potrivire) practic în gumă, trecând capsa prin foi.


Iată cum:
Photobucket
Capsarea fascicolelor
După ce toate fascicolele au fost capsate, le-am aşezat în ordinea în care urmau să intre în agendă şi le-am lipit (după ce le-am prins cu 2-3 cleştişoare de hârtie) cu aracet, pe cotor. Le-am lăsat să se usuce aproape 24 de ore, sub o greutate. ("Presa" mea este compusă dintr-un dicţionar DOOM şi un DEX (ăla vechi, ca să nu sufăr prea mult dacă păţeşte ceva).
Coperta
Photobucket
Mi s-a năzărit să fac copertă din piele. Materialul a provenit din mâneca unui bluzon cu o piele întoarsă extrem de moale şi plăcută la atingere.
 Am descusut mâneca de restul bluzonului (mai laborios decât s-ar părea).
Am măsurat şi tăiat cele două bucăţi ale copertei şi le-am acoperit pe interior cu burete, un strat subţire, ceea ce face volumul o adevărata ispită tactilă.


Deşi poate ar fi trebuit, n-am simţit deloc nevoia să cos ceva, iar adezivul meu Bison Hobby nu m-a dezamăgit nici de data asta.

Am vrut neapărat să am nu doar o agendă din piele, ci o agendă cu cataramă. Iar asta nu a fost uşor. Cataramele din oraş sunt ori urâte, ori scumpe, ori şi una, şi alta, şi chiar şi aşa, se găsesc foarte greu.

Soluţia a venit de renunţarea la credincioasele mele sandale Birckenstock, firmă despre care bănuiam că pune calitate chiar şi în catarame, nu doar în manufactură şi piele.

 PhotobucketCu capsarea curelei a fost iar o poveste, căci preduceaua nu găurea, iar dornul nu capsa complet.
Fiindcă am uitat să capsez catarama de pe coperta 1 şi cureaua de pe coperta 4 înainte de a lipi cartonul cu buretele, a trebuit să găsesc din mers o soluţie.
Pe prima copertă, am tăiat o fantă şi am inserat cureaua. Pe ultima copertă, am lipit pur şi simplu şi am ataşat două capse decorative.

Rezultatul final a fost astfel:



Photobucket

5 comentarii:

Anonim spunea...

salut, imi place ce am gasit pe blogul tau si m-a fascinat ideea cu agenda este foarte buna, o sa te rog sa imi explici mai multe caci ma cam bate gandul sa fac si eu una. dar mi-ar face mare placere sa facem un schimb de bannere (daca nu ai unul te pot ajuta sa il faci).

Cazimi spunea...

Iţi mulţumesc pentru vizită şi pentru aprecieri. În mod bizar, ca o coincidenţă, şi eu am vizitat, ieri blogul tău:), în care am găsit neaşteptate inspiraţii.

Vezi ca articolul de faţă este partea a doua de la tutorial. Citeşte şi acolo (http://felicitarilemele.blogspot.com/2010/10/agenda-2011-1.html) şi, dacă nu e suficient de clar, întreabă-mă şi îţi dau orice lămurire doreşti.

Propunerea de schimb de bannere mă onorează şi, într-adevăr, nu am unul pregătit. O să lucrez la asta. Îţi mulţumesc

Anonim spunea...

buna, pana iti faci un banner ti-am adugat linkul pe blogul meu, spor la munca

uca spunea...

Felicitari, imi place mult si mi-ai dat idei. Nici mie nu imi plac agendele din comert.
Spor la lucru in continuare.

Cazimi spunea...

Iti multumesc, uca (frumos nume!) pentru aprecieri. Nici tu nu esti mai prejos, din cate am vazut in blogul tau.

Hint: pentru printarea paginilor de agenda ai nevoie de o imprimanta care sa stie sa printeze fata-verso, adica functia duplex.

S-ar putea să te intereseze şi...