Şi ce facem cu ele, aşa frumoase cum sunt?

Din punct de vedere artistic, ziua de ieri a fost una foarte nefastă.

Dimineaţa mi-am petrecut-o (deşi nu voiam să aloc mai mult decât durata cafelei) căutând pentru blog ilustraţii fără drepturi de autor, ca să nu mă alerge careva pe net acuzându-mă de hoţie. Mi-au trecut prin faţa ochilor sute, probabil mii de poze, până m-am hotărât.

Apoi am zis că agenduţele mele, lăsate în aşteptare în seara de dinainte, care la uscat, care la presat, merită un pas înainte. Şi aici m-am blocat. Inspiraţia nu voia să vină şi nu voia cu niciun chip. Am momit-o, i-am adresat rugăminţi mieroase, am ameninţat-o, am ignorat-o... Nimic! Dar nimic n-a înduplecat muza să vină. Tot ce făceam mi se părea banal ori hidos. Mi-a venit ideea să îmi bag picioarele (hei, nu e ce crezi!) în apă rece, cum am auzit că fac marii artişti în căutarea creaţiei. De asta se ocupa a priori Radetul, prin temperatura (ne)furnizată a priori în casă.

 

Am renunţat. Spre seară însă, mi-am adus aminte de o sticlă goală, pe care nu îmi venea s-o las nici să moară, nici să trăiască, adică nu mă înduram să o arunc, fiindcă are formă frumoasă, dar nici s-o păstrez nu eram mai fericită, fiindcă mă enerva eticheta.

Cu nişte săptămâni în urmă, într-o "sesiune" de vopsit cu alb, mascasem şi la sticlă orice referinţă alcoolică, şi deja mi se părea mai suportabilă. Măcar nu mai arătam că ăia care păstrează la vedere sticle goale de whisky, ca să arate musafirilor ce lucruri rafinate au băut ei la viaţa lor.

Hârtia căreia îi pusesem gând rău nu era de şerveţel, ci hârtie lucioasă de împachetat, un model splendid, cu aer retro, cu care mai demult am îmbrăcat numeroase cutii pline de nimicuri de prin sufragerie. Fiindcă hârtia reprezintă, printre alte obiecte cărora rafinaţii zilei le zic "vintage" - nişte vechituri, mai pe româneşte, şi ilustraţia multor cărţi, cutiile infame se camuflează perfect în bibliotecă şi mulţi dintre oaspeţii mei nici nu îşi dau seama că partea de jos a bibliotecii nu ascunde cărţi, ci cutii cu fleacuri tainice.

Deci asta era hârtia. Fiindcă nu am făcut niciodată decoupage (sau decupaj, pentru purişti) cu hârtie obişnuită, lucioasă, am făcut mai întâi o probă. Victima: o cutie de Vegeta de care, tot aşa, aveam nevoie, dar mă scandaliza aspectul albastru şi etichetat.

Rezultatul a fost, în ambele cazuri, mai mult decât mulţumitor. Cu sticla, am rezolvat: stă pe măsuţa de sticle (unii ar numi aglomerarea respectivă "bar"). Ce mă fac însă acum cu cutia? Să ţin mirodenii în ea - mi se pare prea frumoasă. Să o ţin prin sufragerie... bună idee, se integrează bine în peisaj, dar... cu ce scop? Aştept părerile voastre şi, eventual, idei pentru a da un scop în viaţă unei cutii cilindrice din metal.