Glosar cu termeni de decoupage

Acrilic
Substanţă (vopsea, lac, grund, adeziv etc.) pe bază de apă
Adeziv
Substanţă prin intermediul căreia se lipesc două suprafeţe una de alta. Lipici.
Antichizare
V. Patină
Aplica
A da un strat de fluid pe un suport (v. Suport). Aplicarea se poate face cu pensula sau cu buretele.
Crackle
V. Crăpare
Crăpare
Metodă de antichizare a unei suprafeţe prin crearea unor crăpături neregulate, creând iluzia efectului trecerii timpului
Craquelle
V. Crăpare
Decoupage
Tehnică de decorare care constă în aplicarea unor fragmente decupate din hârtie de diverse tipuri (hârtie de ambalaj, fotografii, şerveţel, hârtie de orez etc.) pe o suprafaţă
Decupaj
V. Decoupage
Decupare
Tăierea unei bucăţi de hârtie, cu ajutorul unei foarfeci sau al unui cutter, urmărind un contur definit
Gesso
Denumirea unui tip de grund (v. Grund), devenit substantiv comun care desemnează o substanţă (colorată sau incoloră) aplicată pe suprafeţe pentru a le proteja şi pentru a facilita aderarea altor substanţe, precum şi pentru a oferi durabilitate obiectului pe care se aplică.
Glaspapir
V. Şmirghel
Glitter
Sclipici. Suspensie în care se găsesc particule minuscule de materie care reflectă lumina, rezultând o suprafaţă lucioasă, strălucitoare.
Grund
Substanţă aplicată pe un suport pentru a-l proteja şi pentru a facilita aplicarea ulterioară a vopselei, adezivului sau lacului.
Hârtie de orez
Hârtie foarte subţire, translucidă, fabricată prin prelucrarea unor plante (orez, bambus, mure etc.), imprimată ulterior cu vopsele nesolubile în apă
Lac
Substanţă incoloră aplicată pentru protejarea finală a unui obiect şi pentru crearea unei suprafeţe rezistente la uzură, intemperii, umezeală etc. Poate fi mat, satinat, perlat, strălucitor etc.
Lac adeziv
Substanţă folosită în decoupage atât pentru a face hârtia sau şerveţelul să adere la suprafaţă, cât şi pentru a imprima suprafeţei un aspect finit.
Mediu de întârziere
Substanţă care, adăugată vopselei acrilice, prelungeşte durata de uscare a vopselei.
Patină
Aspect şi procedeu prin care un obiect capătă în mod artificial un aspect de vechi, în general prin îngălbenire. Se obţine prin metoda crăpării şi/sau aplicarea unor substanţe de antichizare, cea mai răspândită fiind bitumul.
Primer
V. Grund
Retarder
V. Mediu de întârziere
Şmirghel
Hârtie specială cu o parte abrazivă, folosită pentru lustruirea suporturilor şi eliminarea asperităţilor
Solubil
Proprietate a unei substanţe de a se dizolva, dilua în altă subtanţă. În tehnica decoupage-ului, prin “solubil” se înţelege proprietatea de a se dizolva în apă
Strat
Rezultatul aplicării unei substanţe (grund, vopsea, lac) o singură dată.
Suport
Suprafaţa pe care se aplică substanţele de prelucrare sau hârtia de decoupage. Poate fi lemn, furnir, sticlă, plastic, spumă poliueretanică, mucava, carton, hârtie presată etc.
Trafalete
Dispozitiv (numit şi rolă) format dintr-un cilindru din burete sau blană sintetică şi un mâner de susţinere. Este utilizat pentru aplicarea uniformă a vopselei pe suprefeţe mari.
Varnish
V. Lac
Vernis
Lac de finisare. V. Lac

7 comentarii:

Pop Lenuta Maria spunea...

Felicitari.Este o idee minunata si o reaalizare extraordinara.

Cazimi spunea...

Mulţumesc frumos, Lady Mary. Aştept sugestii şi completări, precum şi corecţii.

tudorela spunea...

Si mie mi-a fost de ajutor!Multumesc!

Cazimi spunea...

Cu drag, Tudorela. Sa stii ca la tine si la inca o incepatoare ma gandeam cand il construiam. Multumesc pentru vizita!

Cazimi spunea...

Aşa este. Îţi mulţumesc pentru vizită şi pentru vorbele amabile şi de mare profunzime!

Bianca spunea...

Supeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeer! Brvo si multzam! :D

Cazimi spunea...

Multumesc de complimente, Bianca, si de vizita.

S-ar putea să te intereseze şi...